Dragobetele la Muzeul Național al Satului

 

Nici nu am ajuns bine în Muzeul Național al Satului că am primit o pereche de opinci. De la Ilinca Alexandru. Apoi am primit multe zâmbete. vorbe bune. Apoi oamenii au început să se oprească în dreptul cărților. Cu copii, nepoți. Cu nepoți care cereau cărți. Încet, încet, am reînceput să spun povești despre Didi. Să întind coșulețul cu înțelepciune gratis și să observ că oamenii nu se mai tem de atingeri. Că iau fără teamă un proverb din coșuleț. O steluță oferită. Că privesc direct în ochi. Că sunt dornici de a împărtăși bucuria de a fi împreună.

 

Azi a bătut vântul destul de tare în Muzeul Național al Satului. Cărți zburate, proverbe împrăștiate. A fost însă o zi a prieteniei. Și mulțumesc tuturor celor ce au făcut posibilă această zi, o zi a speranței, a binelui. Azi am cunoscut un cuplu în vârstă a căror fiică e căsătorită cu un banglasedhian, locuiesc în Germania. Mi-au aratat fotografii cu nepoțica abia apărută pe lume și pe care, culmea, o cheamă și ... Indra.

Vecinele mele mi-au dăruit trandafiri din petele de săpun. La capăt de București, la Sala Dalles, acolo unde donatori -ctitori de carte se află acum la un târg de Mărțișor, primeam o pisică din lemn tibetan de la Flori Exotice, vecinii mei de pe Mătăsări. Și m-am gândit încă o dată că sunt un om norocos, pentru că am în preajma mea oameni buni, și aceasta datorită lui Didi - Amita Bhose.

 

Azi a fost o zi normală. Pe cer nu au fost avioane, oamenii au ascultat povești, au respirat în tihnă și au zâmbit.

 

Vă mulțumesc!